Trec in revista ultimele evenimente

Draga blog,

Iti scriu pentru ca simt o nevoie teribila sa fac un rezumat la ultima perioada (destul de hotaratoare pentru viitorul meu) din viata mea.
1.m-am lasat de facultate
2.ma mut in anglia o vreme
3.vreau sa fac expozitie

De cand m-am intors in orasul natal, la ungurii mei, nu am mai desenat nimic. Cand spun nimic ma refer la Nimic.
Citesc foarte mult in ultima vreme. Ma cufund in multe carti sa simt probabil ca fac ceva constructiv. Dupa ce citesc o carte ma apuc imediat de alta si zic ca nu am timp sa fac alte lucruri pentru intelectul meu in timp ce citesc. Cred ca mi-e si frica sa pun mana pe creion sau pe pensula. Daaaaar,de maine ma apuc ( asta-i amuzant, in fiecare noapte ma gandesc ca dimineata si dupa-masa sunt momentele ideale pentru astfel de activitati desi eu lucrez cel mai mult noaptea,aproape deloc ziua. Si de fiecare daca am impresia ca "maine" o sa ma apuc.). De maine practic sunt obligata. Ma duc la tara tocmai ca sa pot face ceva constructiv si mi-am facut plan ca desenez si pictez toata ziua. Dar si citesc. Nu pot altfel,na! Plus ca acum am dat de Milan Kundera. Frumooooos!

Pai da' cine-i eroul?

Constatare

Constat ca de cand am ajuns in Timisoara am inceput sa scriu porcarii sentimentale sau sa nu mai scriu deloc. Decadere blogoasa o numesc, nicidecum lipsa de inspiratie. As putea sa ma scuz si sa mint ca-mi folosesc inspiratia in alt fel de lucruri, cum ar fi artele frumoase, ca asa ar trebui din moment ce sunt aici. Dar clar, dupa cum am zis, as minti. Nu-mi folosesc inspiratia niciunde, nici macar in discutii contradictorii nu ma mai bag, ca ma plictisesc. Stagnez pe toate planurile.
Noroc ca am colegi care se intereseaza de situatia mea. Ma intreaba daca vreau sa ma las de facultate sau daca mai vreau sa vin de la anu' la facultate sau ma intreaba de ce nu merg pe la scoala, de ce lipsesc la nu stiu ce si nu stiu ce si de ce ma cert cu profesorii. What the fuck do you care? Ma cac eu pe toate locurile alea de la stat pentru care se ingrijoareaza toti.
Ce le pasa lor ca mie-mi place cafeaua si sa stau sa pierd vremea prin cafenele, sa desenez pentru mine si sa citesc ce vrea muschii mei? Nici macar nu se pot compara lucrurile astea cu cursurile plictisitoare care le faci ca asa trebuie si cu desenatul intr-o atmosfera mai mult decat tensionata. Toti se lupta pentru note mai mari, se urasc sincer ca unii au note mai mari ca altii, emit tot felul de teorii stupide sa-si explice de ce careva a luat nota mai mare.

Revin la decaderea blogoasa ca ma seaca marionetele astea de la scoala. Da' nu mai am ce zice despre asta, de fapt. Ce e mai important acum e ca sunt cea mai indragostita persoana de pe fata planetei si ca e primavara.
Asta ma ajuta sa nu ma mai gandesc la scoala pana-n sesiune.




:X

Acum muzica, fara urma de indoiala.

" Daca s-ar intampla sa mor, Doamne fereste, epitaful meu sa sune astfel: SINGURA DOVADA DE CARE A AVUT NEVOIE PENTRU A CREDE IN EXISTENTA LUI DUMNEZEU A FOST MUZICA." - Kurt Vonnegut






Na!

Plimbare

De ieri tot incerc sa-mi povestesc aventura pe care am avut-o alaltaieri, dar nu reusesc. Mi-e lene sa povestesc atata.
Am fost in Szeged, singura cu stopu'. Bla. Am urcat intr-o masina in care erau oameni care mergeau in Italia sa faca diverse treburi care nu sunt tocmai pe gustul meu. Printre acei oameni erau si doua fete, tiganci, minore cu un copil de vreun an. Mi s-au facut diverse propuneri, ba de casatorie, ba de "munca" usoara (1000 de euro pe noapte), am vazut cum se da mita la vama si ca absolut oricine fara niciun act poate iesi din tara cu vreo 100-150 de Euro, treburi din-astea. Am ajuns in Szeged si am dat de oameni ciudati. M-am plimbat, ma minunam ce naiba de apa mare e aia, am facut poze, am mancat egy turos palacsinta si m-am hotarat sa plec.
Asta se intampla in jurul orelor 22. Ma duc la stop ca gara n-am vazut, bine ca nici nu m-am chinuit tare sa gasesc. Ma ia un tirist care era foarte incantat ca sunt romanca. Bun. Toate bune si frumoase. Mergea direct in Timisoara, dar trebuia sa opreasca in Arad sa descarce (mi-a zis ca nu dureaza mai mult de 10 minute). Ajungem in Arad, nici nu stiu exact, pe la 2 si mergem sa descarce. Descarca, muta masina la ceva distanta de locul in care a descarcat si zice ca asteapta un telefon. Eu ii zic ca ma descurc, ii multumesc, treburi din-astea..si el, stai ca nu dureaza mult si te duc eu in Timisoara sa nu mergi la ora asta la stop (zici ca ar fi prima data). Stau putin pana vad ca se foieste pe scaun si ma prinde de mana si se apropie. Am zis, gata, ii clara treaba. Tot punea mana pe mine, eu ma trageam si am inceput sa fac scandal, el nu intelegea ce-i cu mine. Numai niste cuvinte mi le amintesc perfect: "Da' ce ai? Ce te tragi si urli asa? Doar nu suntem animale" eu: "Cum adica de ce ma trag? Eu sunt singura din masina asta care da dovada ca nu ar fi animal" si pe urma incepe sa se enerveze ca vezi-doamne l-am jignit si ca il cred nu stiu cum. Eu ma tot intindeam sa-mi iau lucrurile si el ma prindea de mana si nu ma lasa sa le iau si ma tinea. Am zis, bun. "Daca nu ma lasi in pace si nu ma lasi sa plec crede-ma ca dau cu picioarele, sparg tot ce prind si daca am noroc, in capu tau!" Imi zice sa ma calmez, ca nu-s normala si nu mai stiu ce vorbe din-astea din care rezulta ca eu exageram si ca faptul ca imi punea mana pe picior si ma prindea de mana era perfect normal. Imi zice pe urma ca ma duce la intersectia cu Timisoara si ma lasa acolo ca el nu mai putea merge in Timisoara in seara respectiva. Yea sure! am zis "Perfect!" . Porneste si merge...si tot merge si tot vad ca ne departam de Arad si ne apropiem de Deva. Pe cand realizam eu lucrurile astea el se apuca sa vorbeasca la telefon si nu mai termina...si tot asteptam sa inchida. Pana la urma inchide si il intreb pe mine unde are de gand sa ma lase. Si imi zice ca ma lasa la intersectia cu Timisoara. Si eu: "La care intersectie? In Bucuresti?" si se enerveaza si incepe sa urle si si zice ca nu-s deloc recunoscatoare ca a fost asa bun cu mine. Ce sa-ti povestesc?! Opreste la un moment dat pe sosea si zice ca un pic mai in fata e intersectia. Intuneric, singura sursa de lumina venea de la o spalatorie de tiruri la vreo 500 m in fata. Se da jos si ma gandeam ca ma lasa acolo si ca ma duc pe jos. Ma dau jos din masina si il vad pe el in dreapta masinii ca se pisa sau ceva. Si imi zice iarasi ca mai in fata e intersectia. Am zis "Bine, pai eu ma duc" (In tot timpul asta eu stateam cu spatele la el) Si el imi zice cu o voce de parca o fugit un kilometru "mai stai un pic, stai ca te duc eu" ma intorc catre el sa-i zic ca n-are rost si ca sa vezi! Nu se pisa! dar in schimb obiectul muncii ii era scos afara si el cu mana pe el, ca sa se inteleaga exact imaginea la care am asistat. M-am speriat, n-am mai zis nimic si am inceput sa fug catre sursa de lumina. Asta incepe sa urle si sa ma ameninte ca daca nu stau nu stiu ce-mi face si in momentul ala am prins o viteza cum cred ca n-am avut in viata mea. Pe la jumatatea drumului meu asta apuca sa se urce in masina si incepe sa ma claxoneze si porneste masina. Eu, cu super-turbo am ajuns la lumina si am dat de oameni inainte ca el sa ma ajunga. Evident ca nu a mai oprit. M-am bagat cu viteza in spalatorie, pun frana in fata primei persoane , bag un zambet tampit sa nu se sperie (nu a functionat) si intreb : "In ce directie e intersectia spre Timisoara?" Si omul se uita socat la mine si face: "Fata mea, Timisoara e in directia opusa, unde mergeai?" Am zis ca-i clara treaba si cum ajungeam eu la "intersectia cu Timisoara" nu stiu, oricum ma bucur ca nu am apucat sa aflu ce avea de gand stimabilul sofer sa faca cu mine. Cel pe care l-am intrebat a zis ca daca mai astept pana i se spala masina ma duce el pana-n Arad. Am asteptat, am povestit, m-am calmat si la 6 dimineata am ajuns in fata blocului. Teafara!

Muzica?

Daca muzica e arta si arta e orice care iti transmite o traire, un gand, o idee vizual sau auditiv de ce consideram toate aberatiile de piese care se scot pe piata muzicala si se promoveaza in draci la TV si pe internet ca fiind muzica?
Sau cred ca sunt eu insensibila si nu simt profunzimea cacaturilor de pe MTV, ca de fapt sunt convinsa ca Lady Gaga are in spate o intreaga teorie despre cum poate transimte stari profunde de orice natura prin sunete de cacat combinate intr-un fel in care sa placa publicului cu IQ-ul sub medie. Ar trebui de fapt apreciata Lady Gaga pentru o asemenea performanta.( Evident ca acum nu ma refer doar la ea, am luat-o ca exemplu din cauza discutiei care m-a aprins.) Nu cred ca merita laude pentru versurile in care isi promoveaza conditia mai putin umana si mai mult animalica, pentru cele vreo 2-3 sunete combinate care-i compun negativul sau pentru milioanele de dolari pe care le da pe clipuri. Nici nu indraznesc sa compar oamenii care fac muzica adevarata cu pitipoanca asta care-si misca curu, maraie de doua ori, zice 3 porcarii si are impresia ca face muzica. Partea mai proasta e ca dupa ce ca ea crede asta mai are si fani care la randul lor cred ca ea face muzica.



(Steph: Ti a placut piesa lui Lady Gaga?
TusSimo: nu
Steph: De ce?
TusSimo: pentru ca-i naspa. daca are atatea piese ca cacatu si are o piesa care nu suna atata de naspa ca restu' nu inseamna ca merita vreun premiu. nu are nimic special, frumos, ceva care sa merite intradevar atentie.)

Dezumanizare prin fotografie.

Cand suntem mici cu totii suntem buni. Cand incepem sa crestem dam de greutati si lucruri pe care "asa trebuie" sa le facem si daca nu le facem fata sau pur si simplu nu vrem sa le facem, incepem sa fim egoisti, frustrati,lacomi, micinosi, etc. si ajungand la o varsta la care ne-am obisnuit cu statutul de om matur suntem usor definiti de tot ce incorporeaza rautatea. Ca om matur ori ai o meserie de care esti intr-o oarecare masura multumit, ori ai o slujba de rahat ori te sinucizi.
Fotografii, pe langa rautatea acumulata in cursul evolutiei lor pana la momentul in care pot fi numiti indivizi umani folositori societatii sau resurse umane, capata si un soi de egoism superior oricarei alte forme de egoism.
Acestia sunt pusi in situatii in care sunt nevoiti sa aleaga intre iubirea fata de oameni, iubirea pura fata de semeni , care e afundata in suflet, acoperita de griji cotidiene si frustrari, si orgoliu.
Ca exemplu pot sa iau o situatie cunoscuta. Kevin Carter, fotograf renumit care a castigat premiul Pulizer cu aceasta fotografie:

"In March 1993 Carter made a trip to southern Sudan. The sound of soft, high-pitched whimpering near the village of Ayod attracted Carter to an emaciated Sudanese toddler. The girl had stopped to rest while struggling to a feeding center, whereupon a vulture had landed nearby. He said that he waited about 20 minutes, hoping that the vulture would spread its wings. It didn't. Carter snapped the haunting photograph and chased the vulture away"
St. Petersburg Times: "The man adjusting his lens to take just the right frame of her suffering, might just as well be a predator, another vulture on the scene."

Pusi in aceasta situatie 90% dintre fotografi ar reactiona intocmai ca acest individ. O fetita cu aspect de schelet, ametita de foame si de caldura cu prea putine sanse de supravietuire este pandita de vulturii rabdatori care o lasa sa-si traiasca ultimele momente de viata. Apare al 3-lea personaj in poveste, tu, fotograful. Tu poti sa o ajuti, cu apa , cu mancare sau cu ceva sa o protejeze de soare...dar de ce sa faci asta cand poti castiga premiul Pulizer cu un asemenea cadru? eventual astepti sa si moara sa vezi cum e devorata de vulturi. Scopul conducatorilor societatii a fost atins, esti definit de meserie si nu de conditia umana fireasca.