Cum am putut sa uit?

Pai eu am facut azi un oral de zile mari, nu ca ala simulat, de acu o luna sau asa ceva. Amu o fo pe bune si m-am invatat de la ala simulat cam cum sta treaba si acuma ma descurc.
Ce i-am facut la aia care m-o pus azi sa-i fac oralu' in 15 minute si sa-l si termin...mamaaa!A durat ceva mai mult, ca is incepatoare si m-a lasat mai mult de 15 minute sa termin.
Deci, incepe asa...Eu, in prim-plan in fata usii pe care scria "subcomisia 2", m-am gandit ca am supt-o, stiam eu ce stiu dinainte sa intru, ca doar am mai simulat de-astea, da' acuma o sug pe bune. Am auzit de restu' colegilor ca au luat note mici, ca-i naspa comisia, ca is alea glumete, da' dau note mici, ca astea-s de-alea nesatisfacute de prea mult timp deja, nu-i de gluma.
Nah si incepe sa-mi circule mai rapid sangele prin cap sau sa se opreasca de tot, nu mi-am dat seama care din astea doua, da' ce-i clar ii ca m-am panicat.
O colega tot ma imbarbata acolo zici ca mergeam in armata sau la executie, oricum era ceva asemanator: umilitor pentru elevi, o forma de divertisment pentru profesori.
"Sa te abti! sa nu comentezi ca aia batrana ii rea!"; "Sa nu razi!"; "Pleci capu' daca iti vine sa comentezi!"; "Nu tragi priviri de-alea!"
Nah, pai si de-astea. Apai tu, io nu eram stresata inainte sa-mi trantesti tu de-astea!
Si iese una, si mi-am dat seama ca se trag clopotele si trebuie sa intru, clara treaba. Tzop la usa! Deschid si auzeam in spate "Succes!" "Ai grijaaaa..." si se pierdea deja in ceata si sunetul si imaginea.
Intru in sala, vad fata la sictiritele alea, m-am apropiat de catedra, am spus cat de frumos m-a tinut gura "buna ziua" si-am strambat un zambet. "Alege-ti o de-asta, ia-ti o de-ailalta, da-mi aia.." de-astea. Si io virgina cum eram intr-ale meseriei am facut cum mi-o zis aia. Acum imi amintesc ca-mi arata cam multi dinti cand am ajuns la catedra, poate am o fata amuzanta, sau cred ca aveam atunci la cate ganduri imi treceau prin cap. Imi zice sa iau un loc, am procedat intocmai.
Stau eu ce stau, scriu, iar scriu, ma plictisesc, ma trec transpiratiile, oftez. Ah, am uitat sa precizez ca mi-a picat un subiect despre care nu facusem nimic la scoala.
Postmodernismul. Frumos subiect, curent, dar eu nu stiam nimic clar despre el.
Am scris ce mi-a trecut prin cap. Ma gandeam ca daca tot citesc scriitori care apartin acestui curent, trebuie sa scriu ceva acolo.
Si ma cheama in fata [aveam scrise 3 pagini si 3 randuri]. Simteam cum morcovu' mi-i adanc infipt. Nu-i un sentiment tocmai placut, tin sa precizez. Si se uita aia batrana la mine de parca tocmai am scuipat-o sau am injurat-o. Am zambit. Mi-a spus cealalta "Poti incepe!" si am inceput sa citesc si ele s-au apucat sa povesteasca intre ele. M-am enervat dar m-am abtinut pana mi-am terminat fraza, dupa care am facut o pauza scurta sa le fac sa inteleaga ca nu degeaba am scris 3 pagini. Si-au terminat fraza si ele si s-au uitat la mine oarecum intrigate. Am zambit. Ele au tacut si s-au intors catre mine. Cred ca auzeau dar nu ascultau ce ziceam si eu chiar m-am chinuit sa formulez bine ideile alea de cacat sa sune bine si pe placul unor tampite care au primit prea multi bani. De exemplu, noi am dat cu inca un liceu si pe 2 licee, adica cateva clase de a 12-a s-au strans 140 de milioane de lei(lei vechi). Pentru ce? Sa nu ma asculte. Imi bag ce prind in gura lor!
Mi-am terminat ideile, am prezentat tot ce am scris si incepe sa-mi spuna ea cate ceva despre postmodernism, doamna care cred ca era in stare avansata de NF. Am indraznit sa o contrazic la perioada de dezvoltare si s-a blocat, a inghitit in gol, i-a pierit zambetul de pe fata si pe urma m-a intrebat: "ati studiat postmodernismul la scoala?" ; eu:"nu". ea: "da-mi exemple de scriitori care apartin acestui curent literar!" eu: "cartarescu" ..pauza. ea:"numeste-mi niste opere ale lui!" eu: "de ce iubim femeile, nostalgia, enciclopedia zmeilor.." ma intrerupe: "ai citit vreo opera dintre cele enumerate?" eu:"da" . Nu mai stia ce sa zica si a luat foaia de examen si mi-a trecut nota. 9. Cealalta mi-a dat 10. Am luat 9.50. Mi-au fost scazute 50 de sutimi ca am indraznit sa contrazic un specialist in domeniu, mi se pare perfect normal. N-am satisfacut-o pe hoasca!

Sa-si futa bacu'!

Mi s-a fugit caietu'!

In weekendul care a trecut m-am deplasat undeva la vreo 40 si ceva de km de oras, la sat, sa am liniste sa-mi invat si sa ma pregatesc spiritual pentru bac. Evident ca mi-am umplut rucsacul cu toate materialele de studiu de care nu aveam nevoie. Ma gandeam totusi ca stau 3 zile si sa nu ma plictisesc de o materie si sa n-am ce face.
Mi-am dus caietul "monstru" de romana [A4, coperta cartonata, portocalie sa-mi sara in ochi cand nu-l gasesc], multe carti din care sa invat, manual la filozofie, caiet, clipboard si ditamai dosaru' in care aveam tot ce-mi trebuie la istorie. Dosarul era mai mare decat A4, rosu-rosu si plin pana la refuz.
Evident ca mi-am invatat numai la o materie, adica am citit cateva pagini la filozofie. Dar... problema mea nu e ca nu mi-am invatat la toate materiile cate ceva, problema e ca mi-a plecat pe undeva caietu' la plimbare cu dosar cu tot. Eu ce nu inteleg e cum pot eu sau cum poate o persoana sa piarda ditamai chestiile? Mi-am dat seama de disparitia lor abia acum, realizez si ca au trecut aproape 3 zile in care nu le-am simtit lipsa.
Am o scuza sa iau note mici de azi incolo la bac. Nu mai am din ce sa-mi invat. ha!
Ca de altfel eu sunt o eleva silitoare si iubesc scoala, pan' la dracu' si inapoi sa nu mai vina!

Revelatie.

Acum cateva zile am avut o revelatie care va avea o mare influenta asupra modului meu de a gandi lucrurile de acum incolo. Nu o sa va vina sa credeti.
Parcurgeam drumul de la scoala spre casa [3-4 minute] singura, fara muzica. Era cald afara si soare pe partea drumului pe care mergeam eu, motiv pentru care, cred, am inceput sa am tot felul de ganduri obscure, sa-mi pun problema viitorului meu, sa-mi pun tot felul de intrebari existentiale. Si cum mergeam eu asa frumos si leganat spre casa, am observat ca nu sunt singura pe strada. Am inceput sa observ oamenii de pe strada, care se plimbau la fel de singuri ca mine sau probabil se grabeau in drumul lor spre ..ceva, spre moarte. Tare grabiti mai sunt oamenii cand vine vorba de moarte, adica...toti se grabesc sa traiasca, de parca moartea ar fii un soi de premiu. Revin la lucrul pe care l-am remarcat: oamenii mergeau pe strada, singuri, nu vorbeau, ca singuri nu prea ne lasa "astia", si am realizat ca avem ceva in comun.
Nu de prea multe ori observ ca am ceva in comun cu necunoscutii. Si de la ideea asta am ajuns la tristul adevar, trista realitate: Nu sunt centrul universului! Nu de fiecare data cand bat clopotele se bat pentru mine, degeaba zice ala! Nu fiecare lucru ce se intampla pe planeta asta e facut sa-mi placa sau sa-mi displaca sau oricum, sa ma afecteze intr-un fel!
Trist, nu?




Completare:
Ca sa-mi atenueze caderea in lumea deznadejdii, o prietena [poate singura], m-a ajutat cu o completare si cu asta mi-am dat seama ca nu toate lucrurile sunt asa rele cum par si ca toate au o parte buna. Completarea: Fiecare om e centrul universului lui!
Buna asta, nu?
Acum pot continua sa visez. Ma bucur ca nu m-am trezit de tot.

Teoria NeoSarcasmului.

[Intr-o scurta pauza pe care am luat-o cu ocazia ganditului excesiv, m-am hotarat sa scriu]

Printre numeroasele mijloace de imbogatire a limbii romane si a modalitatilor de comunicare si de exprimare a gandurilor exista si acest neosarcasm. Acesta inovatie in domeniul comunicarii imi era total necunoscuta pana azi dupamasa cand am fost luminata. Ironia fina sau chiar si sarcasmul au ajuns sa nu mai fie de ajuns pentru noua generatie. Simtul umorului foarte fin este vital pentru intelegerea neosarcasmului. Aceasta evolutie a sarcasmului s-a produs odata cu aparitia glumelor proaste. Glumele proaste(nesarate) sunt gustate, se pare, doar de un anumit tip de persoane, si anume, persoanele satule de sarcasm dar cu un simt al umorului incredibil de dezvoltat.
In primul rand aceste glume au la baza buna intentie de a inveseli o discutie prea seaca, lipsita de substanta. Motivul acestei incercari se vrea a fi evident, dar pentru un necunoscator in materie de umor foarte fin este aproape imposibil de sesizat.
In al doilea rand si in cel din urma, neosarcasmul este autentic atunci cand se folosesc expresii gen: "daca nu ..., ma supar pe tine" sau simplu "ma supar pe tine".
Pentru sleahta de necunoscatori este greu de facut diferenta dintre lucrurile serioase si cele neosarcastice, motiv pentru care un om care foloseste neosarcasmul si unul care nici nu este constient de existenta acestui mod de comunicare a ideilor ajung inevitabil la cearta. Evident, responsabil de acest incident este cel care nu este la curent cu actualizarile in materie de modalitati de transmitere a sentimentelor, starilor sau ideilor.
Prin urmare, neosarcasmul este un must in materie de comunicare. Daca nu esti la zi cu actualizarile in materie de comunicare s-ar putea sa nu mai fii asa cul.
Si...daca nu facem lumea constienta de existenta acestui neosarcasm s-ar putea sa ne certam cu totii[unii o fac deja]. Toata planeta sa se certe. Da' de fapt, cui ii pasa? Traiasca neosarcasmul!

*Ideile formulate in enuntul de mai sus sunt pur subiective si astept sa mi se inteleaga ironia simpla, in forma ei cea mai rudimentara, cu care am tratat tot acest text.

[Excesul de bacalaureat poate duce la forme grave de expunere a ideilor doar sub forma de eseu argumentativ. Ceea ce nu poate fi chiar asa rau, after all.]